EPILARE DEFINITIVA LASER

shadow

Ce este epilarea definitivă?

Ce este epilarea definitivă? (4)

Procedurile de epilare definitivă (mai corect spus de reducere a pilozității pe termen lung) au la bază două mecanisme: fotoepilarea (laser sau IPL) și electroliza.

Electroliza are drept principiu distrugerea foliculului de păr cu ajutorul curentului electric. Fiecare folicul este distrus individual, prin introducerea unui electrod în piele, la nivelul rădăcinii firului de păr și eliberarea unui impuls electric care ”arde” foliculul. Deși este o procedură foarte eficientă, singura care are efect și pe firele de păr alb, este dureroasă, necesită foarte mult timp pentru a trata o zonă și de cele mai multe ori are drept efecte secundare apariția unor cicatrici inestetice.

Procedurile de fotoepilare au la bază principiul ”fototermolizei selective” : un impuls luminos (laser sau lumina intens pulsată) este trimis spre piele și la acest nivel este absorbit de pigmentul numit melanina. Melanina este pigmentul care dă culoare firelor de păr, dar și pielii. Astfel, cu cât firele de păr sunt mai închise la culoare (mai bogate în melanină), cu atât vor răspunde mai bine la procedurile de fotoepilare. Pe de altă parte, cu cât pielea este mai închisă la culoare (mai ales pielea bronzată), cu atât mai mult va absorbi și ea energia luminoasă și va crește riscul de apariție a efectelor secundare. De accea candidații ideali pentru fotoepilare sunt pacienții cu pielea albă și părul negru.

Totuși, în ultimii ani au apărut pe piață aparate laser care utilizează o lungime de undă mai mare (lumina pătrunde mai adânc în piele). Astfel, energia luminoasă depășește stratul superficial care dă culoarea pielii și ajunge direct în stratul profund, unde sunt situate rădăcinile firelor de păr, putând fi tratați și pacienții cu piele mai închisă la culoare.

Tipuri de epilare Laser/IPL

Există diferențe între diferite procedee de fotoepilare? Contează ce fel de aparat utilizează cabinetul / salonul pe care-l aleg pentru epilare definitivă? (5)

Da și iarăși da.

În privința procedeelor. Unele tipuri de lasere s-au dovedit mai eficiente decât altele, unele au mai multe efecte secundare decât altele.

Pentru a ne putea informa corect pe o piață care abundă în saloane care fac ”epilare definitivă” este bine să culegem informații corecte, luate din studii medicale serioase sau din comunicatele unor instituții de prestigiu. De exemplu, FDA-ul (Food and Drug Administration – instituția care aprobă punerea pe piață a tuturor medicamentelor și dispozitivelor medicale în Statele Unite ale Americii) a permis utilizarea sintagmei de ”reducere pe termen lung a pilozității” de către producătorii de aparate laser cu Alexandrit și Diodă. Acest lucru a fost posibil deoarece, în multiple studii în care au fost urmăriți un număr mare de pacienți s-a dovedit cu certitudine eficiența pe termen lung a metodelor de epilare cu Alexandrit și Diodă și un ”posibil efect pe termen lung” pentru epilarea IPL sau cu laser Nd-YAG.

Pe lângă tipul de procedeu luminos, contează foarte mult și energia cu care se lucrează. Adică o energie mai mare va realiza o epilare mai eficientă decât o energie mai redusă. Chiar mai mult: dacă energia utilizată este prea mică, efectele ”epilării definitive” pot fi paradoxale, aceste energii reduse determinând o stimulare a creșterii părului. De exemplu: pentru un aparat de lumină intens pulsată se consideră că energia este eficientă pentru epilare dacă este de peste 40 J/cmp.

Pentru laserul Alexandrit, care este cel mai eficient dintre procedeele de fotoepilare, este suficientă o energie de 16-18 J/cmp pentru o epilare eficientă, iar pentru laserul Nd YAG energiile eficiente sunt în jurul a 30 J/cmp. Menționăm că aceste valori sunt orientative, ele putând suferi mici ajustări în funcție de culoarea părului care se dorește a fi îndepărtat (cu cât e mai închis la culoare cu atât mai bine răspunde și la energii mai mici) și de culoarea pielii (unui pacient cu piele mai închisă la culoare nu i se pot aplica energii atât de mari ca unui pacient cu piele deschisă la culoare, datorită efectelor secundare).

Dificil, nu? Și ajungem și la ultima dintre condițiile necesare unui tratament de epilare eficient : personalul care efectuează sau coordonează tratamentul de fotoepilare trebuie să fie bine instruit, să fie capabil să aprecieze tipul de piele pe care se vor aplica procedurile, să poată identifica în urma testelor cutanate posibilele complicații care pot apărea. De aceea, pentru utilizarea laserelor se acceptă doar coordonarea unui medic, în vreme ce dispozitivele de lumină intens pulsată care utilizează energii reduse (de până la 20 J/cmp) pot fi utilizate și de personal nemedical.

Și totuși… Pacienții vin la cabinet și spun că au fost recent la epilare definitivă cu lumină pulsată- cu energii mici și s-a văzut un efect de reducere a pilozității. Foarte adevărat. Pentru că pe termen scurt, aproape toate aparatele sunt eficiente (de aceea există aparate IPL pentru utilizare domestică – dar efectul lor durează doar puțin mai mult decât la epilarea cu ceară). Diferența o fac rezultatele pe termen lung. Cu un aparat performant și niște energii eficiente putem obține, pe anumite zone ale corpului, o reducere de peste 90 % a firelor de păr și aceasta să fie de foarte lungă durată (uneori nu sunt necesare ședințe de întreținere sau alte metode de epilare nici după 10 ani de la tratament).

Numar de sedinte necesar

Ce înseamnă o cură de tratament de epilare definitivă? De câte ședințe am nevoie pentru a scăpa definitiv de părul nedorit?  (6)

 

Din păcate la această întrebare nu exită un răspuns care să fie valabil pentru toți pacienții, pentru toate zonele corpului.

Numărul de ședințe necesar pentru a obține un răspuns satisfăcător variază cu zona care se vrea tratată (mai puține pentru inghinal și axilă, mai multe pentru gambe sau brațe) și cu tipul de păr (părul negru răspunde mai bine decât cel maro, cel blond răspunde foarte puțin sau deloc). Acest lucru apare deoarece răspund la tratament doar firele de păr care se află într-un anumit stadiu de creștere (fază anagenă). Pe fiecare zonă a corpului, la un moment dat, doar un anumit procent din totalul firelor de păr se află în anagen. De exemplu: pentru axilă este vorba de aproximativ 25-30% din totalul firelor, pe când pentru gambe nu sunt în anagen mai mult de 15-20% din totalul firelor la un moment dat. De aceea vom avea nevoie de mai multe ședințe pe gambe decât în zona inghinală.

Dar, pentru a ne face o idee generală, este nevoie de 4-8 ședințe spațiate la 4-6 săptămâni distanță între ele – care, dacă sunt efectuate cu indicație și parametri corecți vor determina o reducere de  80-95% a firelor de păr nedorit, cu efecte menținute timp îndelungat. 

Eficienta pe termen lung

Cât de definitivă este epilarea definitivă? Am auzit că după un timp mai scurt sau mai lung părul crește înapoi…  (7)

 

Aici intervine diferența între diferitele tipuri de aparate și de energii utilizate. Un aparat performant, produs de o firmă de încredere, va putea livra la nivelul pielii energii suficiente, constante în timp, pentru ca epilarea să fie una eficientă. Aceste aparate sunt însă costisitoare, așa că puține cabinete sau saloane aleg să achiziționeze un astfel de dipozitiv. De multe ori, chiar dacă specificațiile tehnice ale aparatului susțin că se pot utiliza energii mari, la o verificare se va constata că acestea sunt departe de a putea fi atinse, sau că, în timp, odată cu uzarea lămpii generatoare, energiile scad din ce în ce mai mult. Așa că este important să verificați atât tipul de aparat cât și firma producătoare a acestuia.

Cu o dotare tehnică corespunzătoare, cu ajutorul unui personal bine instruit, după finalul tratamentului de epilare ar trebui să se obțină efecte de lungă durată. În tabelul de mai jos veți vedea o aproximare a duratei efectelor epilării definitive în funcție de zona corpului.

Este totuși posibil ca la femeile cu tulburări hormonale (de obicei sindrom al ovarelor micropolichistice), în ciuda utilizării celei mai bune tehnologii și a respectării întocmai a parametrilor optimi de epilare, la câțiva ani distanță de la finalizarea procedurilor să fie necesare noi ședințe de întreținere. Explicația este următoarea: întreg corpul nostru este acoperit cu numeroase fire de păr subțire și foarte puțin colorat (velus). Rădăcinile acestor fire de păr nu vor fi distruse de fotoepilare (părul este nepigmentat), dar, în prezența unor tulburări hormonale care presupun o producție excesivă  de hormoni androgeni (hormoni masculini) – cum este cazul ovarului micropolichistic, aceste fire se vor transforma în fire de păr terminal (fire negre, pigmentate, mai groase). Aceste fire vor apărea mai ales pe zonele sensibile la hormoni masculini: față, sâni, abdomenul inferior și mai puțin pe gambe sau brațe. Noile fire apărute vor putea fi tratate cu câte 1-2 ședințe de întreținere spațiate la interval de 1-2 ani, în funcție de ritmul de creștere.

Efecte nedorite

Care sunt efectele nedorite ale epilării laser?  (8)

Efectele secundare depind foarte mult de tipul de ten, energiile utilizate, nerespectarea precauțiilor legate de expunerea neprotejată la soare.

Imediat după tratament poate să apară o roșeață a pielii (eritem), care de cele mai multe ori este localizată la nivelul foliculului de păr și care dispare în câteva minute – câteva ore. Uneori poate dura până la 24 de ore.

Pe termen mediu-lung, efectele secundare sunt legate mai ales de apariția tulburărilor de pigmentare: hiperpigmentare (zone mai închise la culoare) sau hipopigmentare (zone deschise la culoare). Acestea sunt de obicei temporare, dar există situații în care sunt definitive. Tulburările de tip hiperpigmentare pot beneficia de tratamente cosmetice sau de terapii cu lumină pulsată pentru a fi îndepărtate.

Alte efecte secundare: arsuri superficiale, apariția, la persoanele predispuse, de erupții herpetice.

Precautii: inainte/ dupa epilarea definitiva

Cum trebuie să mă pregătesc pentru epilarea definitivă? Ce fel de precauții sunt recomandate după ședințele de epilare? (9)

În primul rând aveți nevoie de o consultație cu un medic specializat în tratamentele pe bază de lumină ( laser sau IPL).

Acesta vă va analiza tipul de piele, gradul de pigmentare al firelor de păr pe care le doriți îndepărtate, vă va explica posibilele efecte secundare și va aprecia numărul de ședințe necesare și șansele de reușită a tratamentului de fotoepilare. Veti semna un formular de consimțământ care va cuprinde toate aceste informații, se vor realiza poze ale zonei care va fi epilată și se va programa o primă ședință – pentru testarea eficienței și a toleranței pielii. În funție de rezultatele testului se vor utiliza energiile cele mai potrivite.

La 3-14 zile de la ședința de testare se va programa prima ședință de tratament, urmând ca restul ședințelor să fie spațiate la 4-8 săptămâni, în funcție de zona care este tratată și de ritmul de creștere al firelor de păr. Testele se fac doar înainte de prima ședință sau dacă pe parcusul tratamentului se includ noi zone în planul de epilare.

Ce am de făcut înainte de epilare?

Pentru minimizarea riscului de efecte secundare este foarte important ca pe tot parcursul tratamentului de fotoepilare să evitați expunerea la soare și să utilizați creme cu factor de protecție solară crescut ( 50+), chiar și în zilele noroase. Utilizarea cremelor de fotoprotectie este obligatorie cu cel puțin 6 săptămâni înainte de fiecare ședință de fotoepilare și încă 4 săptămâni după tratament. Dacă aceste precauții nu sunt respectate, riscurile de apariție a efectelor nedorite (hiper si hipopigmentari, arsuri, etc) sunt crescute.

Un alt aspect care trebuie luat in considerare se referă la evitarea îndepărtării părului prin smulgere  (ceară, pensetă, epilator electric) timp de 4 săptămâni anterior ședințelor de epilare definitivă. În tot acest timp, precum și între ședințe părul va fi îndepărtat cu lama, cu aparatul de tuns sau cu ajutorul cremelor epilatoare. Deși această indicație de a îndepărta cu lama firele de păr este un important motiv de anxietate pentru pacientele care se pregătesc de epilare definitivă (mai ales dacă este vorba despre față), dorim să vă asigurăm că această metodă nu va crește numărul de fire de păr pigmentat, iar vis-a-vis de creșterea acestora în grosime – vă reamintim că, cu cât firul este mai negru și mai gros, cu atât răspunde mai bine la epilarea laser.

Cu 2 zile înainte de ședința de epilare definitivă veți rade părul de pe zona care va trebui tratată.

Dacă zona tratată este una sensibilă (de exemplu inghinal), înainte de ședință cu 40-60 de minute se va aplica o cremă anestezică, așa că este bine să ajungeți mai repede la cabinet.

 

Care sunt recomandările de urmat după epilare?

Trebuie să insistăm din nou pe protecție solară: creme cu FPS 50 +  timp 4 săptămâni după fiecare ședință, la fiecare expunere la lumina exterioară, pe zonele de piele neacoperită de îmbrăcăminte.

Imediat după ședință se va aplica o cremă cu efect reparator și cicatrizant, aplicațiile putând fi repetate și acasă în următoarele 24 de ore ( rareori este necesar).

În următoarele 2 zile nu sunt recomandate băile fierbinți, utilizarea saunei sau mersul la piscină.